Cele 3 tipuri de proteine din alimentația ta

Nutriție & Stil de Viață
3 minute
18 martie 2021
Mădălina Gănescu

Proteinele sunt formate din aminoacizi sau substanțe azotate. Aminoacizii sunt unităţile structurale de bază ale proteinelor şi produşii finali de digestie ai acestora. 

În combinaţie cu azotul, aminoacizii formează mii de proteine diferite. Proteinele au rol structural, energetic şi funcţional. Cea mai mare parte a acestora conţin inclusiv sulf şi fosfor. Unele proteine au în molecula lor metale, precum : fier, mangan, zinc, crom sau cobalt.

Proteinele au capacitate să mențină viața și creșterea. Astfel, acestea au valoare biologică și se împart în 3 categorii: complete, parțial complete și total incomplete.

Cele 3 tipuri de proteine:

1. Proteinele complete mențin țesuturile în stare de integritate și asigură o dezvoltare normală. Acestea conțin într-o proporție suficientă aminoacizi esențiali și se găsesc în ouă, carne, pește și lapte.

2. Proteinele parțial complete, deși pot menține viața, le lipsesc într-o măsură considerabilă aminoacizii necesari pentru asigurarea creșterii. Spre exemplu, în cereale găsim proteina numită ”gliadină” care din păcate nu poate suplini de sine stătătoare proteinele complete. 

3. Proteinele total incomplete sunt cele care nu pot reface țesuturile care se reînnoiesc constant, nu pot asigura menținerea vieții și creșterea normală. Exemple de proteine total incomplete: gelatina, articulațiile, pielea, zeina din porumb.

Proteinele alimale au o valoare biologică mult superioară proteinelor de origine vegetală. Cu toate acestea, dacă nu dorești să consumi lapte, carne, brânză, ouă, poți trăi doar cu proteine parțial complete. Pentru a face posibil acest lucru, trebuie să te asiguri că suplinești corect și complet necesarul de aminoacizi, pe care de regulă îl luăm din proteinele complete. 

Astfel că, fie apelezi la un nutriționist care să te îndrume, fie îți faci singur lecțiile despre nutriție, pentru a te asigura că nu îți afectezi sănătatea. 

Rolul proteinelor în organism:

În organism, proteinele intră în componența tuturor celulelor și ajută la refacerea și creșterea țesuturilor. De asemenea, reglează diferite procese metabolice prin intermediul biocatalizatorilor, reprezentați de enzime și hormoni. 

Mai trebuie ținut cont că proteinele plasmatice au rol fundamental în reglarea schimburilor hidrice dintre sectorul intravascular și extravascular. Tot aceste proteine mențin echilibrul acido-bazic al sângelui. 

Pentru fiecare gram de proteină se eliberează în medie 4,1 calorii. Însă, este de luat în calcul că organismul recurge la această sursă de energie doar atunci când scad posibilitățile calorile provenite din glucide și lipide. Este de preferat să folosim carbohidrații și grăsimile în scop energetic. În timp ce, proteinele e recomandat să le păstrăm pentru principiile nutritive extrem de necesare în reînnoirea țesuturilor și organelor.

Foto: de sunorwind pe Unsplash

Aminoacizii – Acțiunea lor și în ce surse alimentare îi g...

Nutriție & Stil de Viață
3 minute
18 martie 2021

De ce să-mi monitorizez somnul?

Wellness Coaching
7 minute
24 august 2022