De ce să-mi monitorizez somnul?

Wellness Coaching
7 minute
24 august 2022
Mădălina Gănescu

Beneficiile somnului sunt extrem de multe. De la întărirea metabolismului și sistemului imunitar la refacerea țesuturilor mai ușor și continuând cu eliberarea de kilogramele în plus, somnul este, de departe, cel mai bun prieten pe care îl poți avea.

Unii sunt de părere că ai nevoie de 7 – 9 ore de somn pe noapte. Alții spun că, fără un pui de somn la amiază, nu pot funcționa normal. În vreme ce, pentru unii sunt suficiente 4 – 6 ore de somn pe noapte pentru a avea energie o zi întreagă. Însă, cât trebuie, de fapt, să dormim și cum știm că avem un somn de bună calitate.

Nu contează cât dormi, contează când și cum dormi

Degeaba dormi 7 – 9 ore pe noapte, dacă nu ții cont de ciclurile de refacere ale organelor. Fiecare organ în parte are nevoie de un interval de 2 ore să se curățe pentru o nouă zi. Spre exemplu, între 23:00 – 01:00 se reface vezica biliară. Între 01:00 – 03:00 se curăță ficatul. Dacă în acest interval de timp alegi să pierzi timpul pe Netflix, să faci binging și, eventual, să mănânci și niște înghețată, e clar că îți vei da peste cap nu doar tractul digestiv și organele implicate, ci și sistemul imunitar.

Să dormi între 03:00 – 12:00, de altfel un interval în care cei mai mulți tineri aleg să doarmă, este, poate, cea mai neinspirată alegere pe care o poți face. Cel mai bun interval de somn este 23:00 – 07:00. De preferat este să mergi la somn până în orele 23:00 și, dacă ai un program încărcat, să te trezești chiar la 05:00 – 06:00 și să începi ziua în forță. Dacă dormi între 07:00 – 09:00, când ar trebui să mergi la toaletă, să elimini reziduurile din vezica urinară și colon, iar apoi să te hidratezi cu apă de bună calitate și să iei mic-dejunul, permiți toxinelor să stea mult mai multă vreme în corpul tău.

Nu este greșit nici dacă mergi la somn între 00:00 – 07:00, atât timp cât ai un somn de calitate. Și cum știi că ai un somn de calitate? Îl monitorizez cu o brățară fitness sau un smartwatch. Există, din fericire, numeroși producători care au dezvoltat aplicații și gadgeturi care să ne ajute să cunoaștem cât mai multe despre sănătatea noastră.

Poți alege un wearable de la Samsung, Apple, Garmin, Huawei, Fitbit sau mai spune tu orice alt producător. Important este să profiți din plin de aplicația de monitorizare a somnului. Urmărește să ai în fiecare noapte cel puțin 3 cicluri de somn, dar nu mai mult de 5 cicluri. Cu cât ai mai multe cicluri de somn, cu atât scorul de calitate scade.

Spre exemplu, un ciclu de somn durează undeva la 90 de minute, prin urmare, dacă dormi în fiecare noapte 6 ore, cu tot cu moțăiala de dinainte și cu timpul de trezire, cu siguranță te bucuri de 3 cicluri complete de somn.

Somnul REM

Urmărește să ai, în special, somn REM și Profund (Adânc). Desigur, nu e nimic greșit să ai somn Treaz sau Ușor, decât să nu le ai deloc. Însă, de cele mai multe ori, aceste două tipuri durează cel mai mult. Doar în somnurile REM și Profund se refac țesuturile, mai ales masa musculară, te echilibrezi mental și emoțional și permiți corpului să ia o pauză de la stres.

Atunci când vezi că nu ai parte de cel puțin o oră jumătate de somn REM pe noapte, analizează efortul fizic pe care l-ai depus cu o zi înainte. Poate ai stat prea mult în picioare, poate ai mers prea mult pe jos, cine știe, poate te-ai antrenat prea intens la sală sau, culmea, nu ai făcut deloc mișcare. La fel de bine, poate că ai mers mult prea târziu la somn și ți-ai supus organismul la epuizare fizică, emoțională și mentală.

Pentru un somn REM de calitate, poți să îți ajuți corpul cu băi alternate calzi-reci. De asemenea, asigură-te că temperatura din camera în care dormi are 18 – 22 de grade. Poartă haine care permit pielii să respire și folosește un difuzor cu uleiuri esențiale care să te relaxeze. 10 – 20 de minute de meditație înainte de somn vin ca o mângâiere pe creștetul capului din partea mamei.

Somnul Profund (Adânc)

Atunci când nu ai parte de cel puțin o oră de somn Profund (Adânc), evaluează ce se întâmplă cu mintea și emoțiile tale. Ai avut un conflict cu cineva drag sau la locul de muncă? Te stresează un proiect al cărui deadline se apropie și te cuprinde frica că nu ești suficient de bun(ă)? Ți se pare că nu ești suficient de apreciat(ă), că nu-ți este răsplătită munca pe măsura efortului? Folosește un jurnal și notează toate aceste gânduri în el înainte să mergi la somn.

Dă-i o pauză minții tale prin colectarea de informații și emoții într-un jurnal. Nu trebuie să fugi de cine ești și ceea ce simți. Trebuie doar să știi să nu pui presiune pe tine mai mult decât este necesar și să știi când să iei o pauză în adevăratul sens al cuvântului.

Puiul de somn de la amiază

Nu este o soluție bună pentru toată lumea. Dacă vei monitoriza somnul de la amiază, vei vedea că, înafară de un repaos pe care îl poți avea pur și simplu stând în canapea și citind, o oră dormită la prânz te poate destabiliza mai mult decât să te ajute. De multe ori, somnul de peste zi este Neliniștit, Ușor și Imobil.

De câte ori nu ți s-a întâmplat să dormi pe timp de zi și să experimentezi Paralizia în Somn? Ei bine, acest fenomen se întâmplă tocmai pentru că nu ai un somn de calitate. Corpul este indus în eroare de faptul că afară este lumină, iar el trebuie să doarmă. Se spune că, omul este făcut să meargă la somn când apune soarele și să se trezească la răsărit. Însă câți dintre noi respectăm acest tipar de somn?

De ce e important să ai un somn de calitate?

Atunci când ai un somn odihnitor, scad șansele accidentelor de orice tip. Mai mult decât atât, cu un sistem imunitar puternic și un metabolism ridicat, șansele să experimentezi obezitate scad drastic. Foarte important este, la fel cum nu te privezi de somn, să nu te privezi de hrana de bună calitate.

Somnul reduce riscul de diabet și de afecțiuni ale inimii, îmbunătățește concentrarea, timpul de reacție și memoria. Somnul îmbunătățește starea de spirit și te ajută să fii creativ(ă). Somnul întărește sistemul imunitar și ține infecțiile la distanță, reglează apetitul, nivelurile de energie de peste zi și te ajută să ții greutatea sub control. Nu în ultimul rând, somnul susține echilibrul hormonal și endocrin și îți ajută organele interne să funcționeze optim.

Tu în ce interval orar dormi și cu ce îți monitorizezi somnul?

Ce îți spun hormonii despre corpul tău

Wellness Coaching
4 minute
15 martie 2021