Dacă în articolele din celelalte secțiuni îți împărtășesc informații de specialitate, studii și date din cărți pe care le citesc și specializări pe care le urmez, secțiunea ”Mădălina & Guests” este despre întâmplări rupte din viață. Aici găsești povești și povestiri din viața mea sau din viețile invitaților mei, în care probabil te vei regăsi și pe care ai nevoie să le auzi pentru a înțelege că nu ești singur(ă).
Se spune că, înainte să venim pe lume în forma fizică pe care o luăm în pântecele mamei, noi deja am decis în ce familie urmează să ne naștem și ne cunoaștem inclusiv destinul. S-ar părea că, destinul este unic, însă sorțile sunt diferite. Iar în funcție de sorțile pe care le avem, unele alese de noi, altele impuse de cei care ne-au dat viață și ne-au crescut, ajungem mai devreme sau mai târziu să ne îndeplinim destinul.
Întrebarea care mi-a guvernat nu doar copilăria, ci și viața de adult este ”Care este scopul meu în lumea asta?”. De altfel, o întrebare pe care mi-o adresam repetitiv, dar la care parcă nu aveam curajul să și primesc răspunsul. Scopul, așa cum îl traduc eu este însuși destinul. Iar cea mai mare provocare în viață este să îți cunoști destinul, să îl accepți și să lucrezi la îndeplinirea lui.
În 2021 m-am aflat față în față cu cea mai mare provocare a vieții mele
Pot chiar să o numesc una dintre cele mai provocatoare sorți pe care am avut-o de urmat în drumul spre îndeplinirea destinului meu. După ani de zile în care am experimentat libertatea în toate formele ei, în care nu am dus lipsă de absolut nimic și în care parcă nu exista lucru care să poată sta în calea succesului, aflată pe culmile realizărilor personale și profesionale, în toată splendoarea mea, am căzut în gol.
Pe măsură ce cădeam și părea că nu mai ajung la fundul prăpastiei, să înțeleg odată pentru totdeauna care este finalul, îmi repetam întrebarea: ”Care este scopul meu în lumea asta?”. Pentru o perioadă de aproximativ 5 luni de zile, am făcut numeroase investigații medicale, am documentat terapii complementare și am încercat să înțeleg ce s-a întâmplat. Am încheiat relații și am pierdut conexiunea cu sinele meu, nu-mi mai găseam motivația în nimic și eram dispusă să accept că fiecare zi e sortită unui noi șir de ghinioane.
Însă, înainte să cad în gol în prăpastia nefericirii mele, m-am surprins în nenumărate rânduri gândind negativ, despre mine și despre cei din jurul meu.
Criticam și judecam, iar în final pedepseam
Credeam că dacă nu mai vorbesc cu o anumită persoană, în urma unei interacțiuni pe care eu am considerat-o nedreaptă față de mine, pedepsesc acea persoană. De fapt, mă auto-pedepseam. Mă aduceam în situația în care să nu mă mai bucur de momente și experiențe doar pentru că, o serie de convingeri limitative mă aduceau în situația în care să-mi repet că: ”am principii”, ”am valori”, ”unde scuip nu ling”, ”dacă m-ai călcat pe coadă, s-a terminat”, ”la mine e albă sau neagră” sau ”nu o să ai niciodată șansa să mă rănești a doua oară”.
Parteneriatele mele personale și profesionale, până în 2021, au fost tot timpul ”albe sau negre, niciodată gri”. Consideram că, dacă eu am fost crescută și formată în acest mod, toată lumea trebuie să funcționeze la fel ca mine. Dacă stabileam împreună că: ”la ora 18:00 ne vedem în locația X să luăm cina”, iar cu 10 minute înainte îmi scriai că: ”a intervenit o problemă și nu mai pot ajunge”, mesajul care ajungea la mine era: ”nu te apreciez, nu îți valorez timpul, am lucruri mai importante de făcut decât să iau masa cu tine, pentru că tu nu însemni nimic pentru mine”.
Cu timpul am învățat că realitatea mea nu este și nu trebuie să fie realitatea celuilalt. Realitatea mea diferă de a celuilalt tocmai prin prisma interpretărilor pe care le ofer întâmplărilor. O experiență se poate dovedi pozitivă sau negativă în funcție de modul în care te raportezi la ea. Prin urmare, reluând exemplul cu cina de mai sus, dacă gândirea mea ar fi fost ”îmi pare rău pentru situația prin care treci și sper să îți rezolvi cât mai curând provocările pentru a putea programa o nouă cină împreună, iar până atunci, mă voi bucura de o cină liniștită și gustoasă cu mine însămi”, n-aș fi ajuns niciodată să experimentez stres cronic care să ducă la declanșarea de boli autoimune și cronice precum Hashimoto (hipotiroidism), gastrită, hernie hiatală și sindromul colonului iritabil.
Până la vârsta de 30 de ani nu am fost eu însămi
Am fost doar suma sorților care mi-au fost alese și pe care le-am ales în baza convingerilor limitative și a rănilor și traumelor pe care le-am ascuns în spatele măstilor. Cu siguranță, dacă o să mă urmărești inclusiv în podcast-urile ACT CASHEWAL, dar o să-mi urmărești și postările din social media sau o să citești postările de pe blog, vei înțelege mai multe despre rănile și traumele la care fac referire. Este vorba despre o arie vastă pe care o analizez și la care lucrez zilnic de aproximativ 2 ani de zile și căreia, probabil nu i-am scrijelit nici măcar suprafața.
Să poți fi liber să fii tu trebuie să îți cunoști rănile, să le conștientizezi, să le accepți și să alegi dacă te ascunzi în spatele măștilor lor sau iei pe loc taurul de coarne și nu te mai lași controlat(ă). Rănile pe care le moștenești sau le dezvolți în pântecul mamei sau până la vârsta de 6 ani, te urmăresc în toate aspectele vieții. În funcție de cât de bine știi să le mânuiești, acestea pot să îți îngreuneze sorțile sau să ți le ușureze în drumul către îndeplinirea destinului tău.
De câte ori nu ți s-a întâmplat, la fel ca mie, să faci drumuri bătătorite la instituțiile publice, ca să te întorci apoi acasă plin(ă) de nervi, pentru că ți s-a părut nedrept că: ”iar nu ai rezolvat o problemă care presupune 5 minute de atenție.”? De câte ori nu te-ai găsit în situația în care, profesorul sau șeful a apreciat mai mult un coleg, deși efortul pe care l-ai depus într-un anumit proiect l-ai evaluat mult mai mare decât cel depus de coleg? De câte ori nu ți-ai spus: ”nici nu avea cum să iasă din prima, la mine mereu trebuie să apară o problemă”?
Lista convingerilor limitative este fără sfârșit. În funcție de fiecare experiență în parte, sunt sigură că fiecare dintre noi am putea să adăugăm cel puțin o convingere limitativă pe zi. De fapt, aceste convingeri limitative nu fac decât să reactiveze rănile pe care le avem și să le intensifice impactul. Probabil și ție mama ta ți-a spus: ”nu contează ce ți-a spus profesorul/șeful, tu ești deșteaptă și o să vezi că o să le demonstrezi să se înșală”. Da, e plăcut să existe încurajări din partea persoanelor dragi, mai ales din partea părinților, însă o astfel de convingere te limitează să îți cunoști și să îți recunoști adevăratele limitări.
Mama nu este profesor și nu este nici șeful tău. Mama te cunoaște din postura de părinte care te-a purtat 9 luni în pântec și te-a crescut ca pe cel mai sfânt lucru din lume. E normal să îți transmită cuvinte pe care le consideră încurajatoare. Însă, este important să reușești să îți evaluezi performanțele și să decizi cât la sută din vorbele ei sunt reale și cât îți hrănește rana nedreptății sau rana trădării.
Când am ajuns pe fundul prăpastiei, am înțeles ”Care este scopul meu în lumea asta”
După trei decenii în această lume, răspunsul a venit atunci când am fost pregătită să îl primesc: Scopul meu este să ajut oamenii să înțeleagă că vindecarea e în fiecare dintre noi. De când mă știu, am simțit întotdeauna că trebuie să ajut. În multe situații, credeam că dacă ofer financiar e suficient. În alte situații ofeream timp din timpul meu mai mult decât eram dispusă să-mi ofer mie însămi. Totuși, pe măsură ce ajutam (așa cum știam eu în acele vremuri), ajungeam să fiu dezamăgită și să sufăr.
Asta se întâmpla pentru că mi-a luat multă vreme să învăț că, ajutorul poate fi oferit prin diferite mijloace. În plus, dacă ajuți pe cineva, nu înseamnă că trebuie să primești ceva înapoi de la acea persoană. Dacă te-ai purtat frumos cu cineva, nu înseamnă că trebuie să se comporte frumos cu tine, dacă nu simte asta. Dacă i-ai oferit timpul tău, nu înseamnă că trebuie să facă același lucru cu tine. Dacă ai ajutat pe cineva cu bani, nu înseamnă că trebuie să ți-i înapoieze vreodată. În acest univers minunat în care trăim, totul funcționează după legea compensației: ”cu ce mână dai, cu aia primești”, ”ce dai în matricea universală, aia vine înapoi la tine”.
Cu fiecare lecție nouă înveți să fii tu cu adevărat
Îmi amintesc o întâmplare din perioada în care nu mă mai regăseam eu pe mine, în care un fost coleg din televiziune m-a sunat pe WhatsApp și mi-a cerut împrumut, de urgență, 500 lei. Mi-a spus că are mari probleme cu firma, că trebuie să facă urgent contabila o plată (era ora 19:30), iar salariul îl încasează abia vineri (era marți).
Nu m-am gândit de două ori dacă să ajut sau nu, i-am spus soțului despre ce este vorba, iar el mi-a spus atât: ”dacă simți să ajuți, mergem și îl ajutăm”. Ne-am oferit să mergem noi la el să-i ducem banii, iar deși în fața noastră a apărut un coleg pe care nu-l recunoșteam, desfigurat de alcool și probabil alte substanțe, care nu era coerent și era extrem de agitat, i-am dat banii, i-am plătit consumația la restaurant și m-am împăcat cu gândul că am făcut o faptă bună.
Financiar nu o duceam foarte bine, mai ales pentru că veneam după o perioadă foarte grea și eram în plin proces de cădere în prăpastie. Însă, cumva m-am regăsit în durerea colegului și am simțit că trebuie să îl salvez. Sindromul salvatorului s-a manifestat intens până în ziua în care am înțeles că fiecare se salvează pe sine. A trecut peste un an și jumătate de când am crezut că ”l-am salvat” pe fostul coleg. Între timp, a divorțat, a fost concediat din televiziune și radio, i-a fost anulat permisul auto pentru consum de alcool și alte substanțe, iar în prezent lucrează în construcții în Germania (sau cel puțin asta i-a spus soțului meu când s-au întâlnit ultima dată).
Acei 500 lei i-am recuperat din univers în nenumărate rânduri, exact în momentele în care aveam cea mai mare nevoie. Nu au venit niciodată înapoi de la coleg, însă cel mai probabil, sub o formă sau alta, suma respectivă de bani a fost modul prin care el însuși s-a salvat de la o situația care i-ar fi putut fi fatală. Îmi doresc să aud numai de bine despre el și să aflu că a învățat la rândul lui că vindecare e în el.
Când vei fi liber(ă) să fii tu, vei acționa doar în baza propriilor credințe, nu în ale convingerilor limitative moștenite de la părinți, bunici sau mentori. Când vei fi împăcat(ă) cu deciziile luate și nu vei mai gândi negativ, vei ști sigur că ai fost tu la butoane și ți-ai decis soarta care te va duce la îndeplinirea destinului tău.
Dacă simți că nu îți găsești locul în viața ta și ai nevoie de îndrumare, scrie-mi pe email la madalina@cashewal.ro povestea ta. Haide să ne cunoaștem mai bine într-un Discovery Call de o oră, pentru a afla ce pot face pentru tine.
