6 sfaturi care fac ca orice dietă să funcționeze

Nutriție & Stil de Viață
4 minute
29 august 2022
Mădălina Gănescu

Pentru a reuși să pui în practică o dietă, indiferent de tipul ei, regulile sunt, în mare parte, aceleași. Așa încât, dacă ai în plan să slăbești, să dezvolți masă musculară sau să iei în greutate, iată 6 sfaturi care îți pot fi de real folos.

6. Pregătește bucătăria și cămara

Ai nevoie de câteva zile de pregătire înainte să treci la acțiune. Triază alimentele pe care le ai deja în cămară și renunță la tot ce este nerecomandat pentru perioadă următoare în farfuria ta. Renunță la făinoasele albe, la zahăr și băuturi carbogazoase. Aprovizionează-te, în schimb, cu miere polifloră, fructe uscate, orez brun și negru, paste integrale și fără gluten, fulgi de ovăz, secară și hrișcă, quinoa și semințe de chia. Înlocuiește cartofii albi cu cei dulci sau, dacă vrei să îi păstrezi în alimentație, renunță să îi mai combini cu alimentele de origine animală.

Folosește o listă pe care să notezi toate alimentele pe care le ai deja în bucătărie și în cămară, apoi decide ce faci cu ele: dacă le donezi sau le arunci. Apoi, pregătește o listă nouă cu alimente, pe baza noului tău plan alimentar săptămânal.

5. Pregătește-te pentru plan și consolidează-ți intenția

O dietă nu trebuie să însemne restricții. De aceea, nu da iama în dulciuri și preparate nesănătoase de tip fast food sau procesate doar pentru că în câteva zile intri la dietă. Meditează, ține un jurnal și încearcă să urmărești care sunt stările pe care le ai la gândul că începe o nouă etapă din viața ta. Vizulizează succesul și gândește-te cum te vei simți atunci când vei pune în aplicare planul pentru sănătatea ta. Manifestă ceea ce îți dorești, iar emoțiilor de nesiguranță, frică, neîncredere, dă-le concediu. Dacă sunt anumite preparate de care ai poftă, include-le cu atenție în plan și ține-le sub control, nu le lăsa să te controleze.

4. Setează-ți un punct de sprijin

Poate fi vorba despre sora ta, mama ta sau o prietenă bună care doresc să se alăture în procesul tău pentru sănătate. De asemenea, poți apela la un coach, mentor sau la un specialist în nutriție care să te ajute să treci mult mai ușor prin această perioadă. Lansează provocări în grupul de prietene și vezi cine e dispusă să se alăture experienței tale.

3. Nu sări peste mic-dejun

La cel mult o oră de la trezire, consumă mic-dejunul. Ai nevoie să menții energia, concentrarea și limpezimea minții, iar pentru a evita scăderea glicemiei, care te face să poftești la dulce, asigură-te că ai mereu stomacul ocupat. Asta nu înseamnă să mănânci non-stop, ci să consumi mesele principale atunci când e momentul lor, la interval de 4 – 5 ore între ele. Mic-dejunul ideal conține proteine și grăsimi sănătoase, care oferă sațietate pentru suficient timp cât să poți ține lucrurile sub control.

2. Mănâncă la oră fixe și hidratează-te bine între mese

De cele mai multe ori, senzația de sete poate fi confundată cu foamea. Așadar, stabilește ore fixe pentru mic-dejun, prânz și cină, iar între mesele principale, în acel interval de 4 – 5 ore, consumă cât mai multă apă. Un truc bun este să ai mereu pe birou 2 sticle de 500ml cu apă de bună calitate. La fiecare 30 de minute consumă câte jumătate de sticlă cu apă, iar după ce ai stat la masă, reumple sticlele cu apă pentru următoarea pauză alimentară. Atunci când mănânci la ore fixe, ții mai ușor sub control hormonul stresului, cortizolul, care creează mediul prielnic pentru nervozitate.

1. Ciocolata neagră poate fi prietena ta cea mai bună

Pofta de dulce poate fi satisfăcută cu ciocolată neagră. Desigur, sunt suficiente 2 – 4 pătrățele pe zi. Ciocolata neagră păstrează tensiunea arterială mai mică și ține depresia la distanță. Poți, la fel de bine, să îți pregătești gustări de banane sau căpșuni în ciocolată negră sau să o adaugi în smoothie.

Faci caca în fiecare zi și nu te mai doare capul

Wellness Coaching
6 minute
24 august 2022

Paraziții intestinali – Boala lui ”mi-e rușine să s...

Nutriție & Stil de Viață
11 minute
7 august 2023